Dinamoviștii au plecat luni în Antalya, acolo unde vor sta cantonați până pe 24 ianuarie. Flavius Stoican a deplasat în Turcia un lot format din 27 de jucători, însă între aceștia se află doar doi portari! În ultimul moment, lista pe care antrenorul dinamovist a întocmit-o în urmă cu câteva zile cu cei convocați pentru pentru acest turneu a fost modificată. Astfel, în locul goalkeeper-ului Cătălin Samoilă (24 de ani) de la Dinamo 2, în delagație a fost introdus mijlocașul Raul Krausz (18 ani), tânăr internațional Under 19 care în turul campionatului a evoluat tot la satelitul „roș-albilor”. Decizia este ciudată pentru că în astfel de turnee de pregătire, echipele vin cu trei sau chiar patru portari, niciodată mai puțini.
ProSport a discutat cu un antrenor cunoscut cu portarii, tehnician care a lucrat la mai multe formații din Liga 1, dar și cu un goalkeeper care a apărat peste 100 de meciuri în Liga 1. Ambii au declarat că nu au întâlnit vreodată în cariera lor ca o echipă să mergă în astfel de cantonamente cu doar doi portari. „Unul dintre portari se poate accidenta. Ce faci atunci, cum te antrenezi cu un singur portar? Ori chemi altul de urgență din țară, ori aduci unul de la hotel”, a spus unul dintre oamenii chestionați.
Cristi Bălgrădean și Cristijan Naumovski sunt cei doi portari care au făcut deplasare cu Dinamo în Antalya
Trei partide de verificare vor disputa dinamoviștii în Antalya: pe 19 ianuarie, ora 11:30, cu azerii de la FC Karabah, iar apoi, în aceeași zi, de la ora 17:00, cu Rubin Kazan. Ultimul joc va avea loc pe data de 23 ianuarie, ora 17:00, cu Cernomoreț Odesa.
Lotul pe care DInamo l-a delasat în Turcia:
Portari: BĂ‚LGRĂ‚DEAN, NAUMOVSKI
Fundași: RUS, BĂ‚RBOIANU, Dr. GRIGORE, DURIMEL, ASANOVIC, NEDELCEARU. Steliano FILIP, GRECU, Andrei RADU
Mijlocași: Cosmin MATEI, Valentin LAZĂ‚R, BOUBACAR, ȘERBAN, MUNTEANU, THICOT, ELTON, ROTARIU, DIAKHATE, BUIA, CIOINAC. KRAUSZ
Atacanți: ȚUCUDEAN, BILINSKI, THOMAS, VELICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER